Parohia Sfintii Epictet si Astion Constanta
Sfintii Epictet si Astion
     INTEMEIEREA BISERICII  ,,SFINTII  MUCENICI EPICTET  SI  ASTION “ CONSTANTA
 
PAROHIA ,,SFINTII MUCENICI  EPICTET SI ASTION“ CONSTANTA

                                                      

        Prin purtarea de grija a Arhiepiscopiei Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscopul Teodosie si la propunerea  Parintelui Consilier administrativ bisericesc, de la acea vreme, P.C.Pr.Voicu Neculai de a se infiinta Parohia ,,Sfintii Mucenici Epictet si Astion “ in data de 1 noiembrie 2001 se aproba infiintarea  Parohiei conform deciziei nr. 245 emisa de Arhiepiscopia Tomisului la data de 29 octombrie 2001.

        Primaria Municipiului Constanta, prin Primarul Radu Stefan Mazare  elibereaza Certificatul de urbanism cu nr. 3488 la data de 30 octombrie 2001. Deasemeni s-a eliberat si Certificatul de inregistrare fiscala in data de 15 noiembrie 2001 prin adeverinta nr. 3196 din data de 02 noiembrie 2001 .

        Locatia Parohiei a fost stabilita in zona de sud a Municipiului Constanta unde sunt parcelate loturile veteranilor de razboi, mai exact intre drumul ce duce spre localitatea Cumpana si ultimile case din cartierul Km. 4 – 5.

         In anul 2005, pe data de 7 iulie, preotul Tanef  N. Marius Catalin cere binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, pentru aceasta responsabilitate de a ridica biserica Parohiei. In urma cererii aprobate, conform Deciziei nr.174 din data de 21 iulie 2005,  incepand cu data de 15 iulie 2005 P.C.Pr.Tanef Marius Catalin este transferat in postul de preot paroh al Parohiei ,,Sfintii Mucenici Epictet si Astion“.

         Prin Procesul verbal de predare–primire nr.98853, incheiat la data de 11 august 2005 intre Serviciul Cadastru si Directia Patrimoniu din cadrul Primariei Municipiului Constanta si Arhiepiscopia Tomisului, s-a intrat in posesia efectiva a terenului in suprafata de 850 mp.        

          A fost necesara eliberarea unui nou Certificat de Urbanism care s-a edificat la data de 17 octombrie 2005 cu nr.5455.

          Incepand cu data de 12 august 2005, preotul, stiind locul de amplasare al noului locas de inchinare, demareaza, in prima faza, amenajarea drumului de acces spre biserica, deoarece zona este situata in camp, lipsind utilitatile.  In acest sens au fost contactate  persoane din cadrul societatii ,,Confort urban“ care in urma apelului nostru si-au dat acordul pentru realizarea drumului aferent. S-au adus aproximativ treizeci de masini cu refuz de asfalt, pe o suprafata de 350 de metri liniari de drum. S-au adunat din recuperari aproximativ 4000 de caramizi, prin straduinta familiei preotului si a catorva apropiati, deaoarece Parohia nu detinea inca un sector aferent.

        La inceput slujirea a avut loc intr-un garaj din beton, donat de o familie din zona ,,Far”. Ulterior s-a  trecut la realizarea unei capele. Constructia efectiva a durat trei luni de zile,  avand alaturi familia, socrii preotului, dar și oameni de buna credinta.

        Odata cu aparitia primilor fulgi de nea, in saptamana dinaintea marelui Praznic Imparatesc ,, Nasterea Domnului “, a avut loc sfintirea capelei, oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe data de18 decembrie 2005. Atmosfera a fost deosebita, locul fiind asemanat cu ieslea din Bethleem, dupa cum a afirmat insusi  ierarhul locului.

        Evenimentul a fost mediatizat la aceea data in presa si mass media. La sfintire au fost prezenti doi arhidiaconi, ctitorii si  oameni cu sufletul apropiat de Dumnezeu. Dupa sfintire Inalt  Prea Sfintitul a binecuvantat prinoasele inchinate sarbatorii parohiei si ne-a binecuvantat pentru a putea duce la bun sfarsit lucrarea inceputa .

       Arondarea sectorului a avut loc pe data de 22 decembrie 2005.

       Odata cu venirea timpului prielnic, primavara anului 2006, s-a trecut la intregirea lucrarii, de estetizare a acoperisului  si izolatia capelei. S-a construit clopotnita, apoi  s-a trecut la imprejmuirea  locului .

       Pe data de 08 iulie 2006, ziua de pomenire a Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, a avut loc primul hram al Parohiei. Enoriasii parohiei s-au dovedit a fi alaturi de preotul paroh  raspunzand, dupa puterile lor, apelurilor facute. Comitetul parohial a fost alaturi atat la slujbe cat si la treburile gospodaresti . 

        In anul 2010, pe data de 10 mai, are loc sfintirea propriu-zisa a lacasului de cult, respectiv biserica mare. Lucrarile au fost demarate ajungand cu zidurile la centura de la 4 metri .
 
        Dar, in anul 2011, omul cel mai apropiat și cu o mare dragoste frateasca, ctitorul noului lacas de cult, Balan Ioan, trece la Domnul, dar suntem siguri ca bunul Dumnezeu va indruma alti oameni cu suflet mare sa continuam ceea ce am inceput.

 

©2014-2020  Parohia Sfintii Epictet si Astion din Constanta                                                                                                                                      09-11-2026 6:01 PM